Radu Mazare a fost condamnat in alt dosar pentru alt jaf din Constanta.A facut recurs (la tupeul sau de om cu apucaturi dubioase)!A dat un pui congelat amaritilor ce l- au votat si le- a vindut pamintul de sub picioare pe miliarde de euro!Mai rau decit teroristii!

Dosarul terenurilor subevaluate din Mamaia: Mazăre a dat vina pe consilierii locali şi pe subalterni

Radu Mazăre, condamnat de magistraţii Tribunalului Constanţa în mai 2018 pentru abuz în serviciu, la 6 ani şi 6 luni, a contestat decizia!

Este vorba despre dosarul în care a fost acuzat că ar fi vândut mai multe terenuri din centrul stațiunii Mamaia la preţuri cu mult mai mici faţă de valoarea pieţei, iar Sorina Hortolomei a fost acuzată de spălare de bani, prejudiciul calculat de procurorii DNA Constanța fiind de 4 milioane de euro. Curtea de Apel a înregistrat recursul vineri, 7 iunie a.c. formulat de inculpaţi, iar primul termen a fost stabilit pentru 24 octormbrie. În motivarea judecătorilor de la prima instanţă reiese că fapta lui Mazăre este de „o gravitate incontestabilă, concluzie susținută în egală măsură de conduita procesuală a inculpatului care a negat vinovăția sa în comiterea faptelor, plasând întreaga răspundere în sarcina consilierilor locali, a subalternilor săi și a evaluatorilor A.N.E.V.A.R., atitudine care denotă lipsa conștiinței responsabilității pentru propriile acțiuni”.

Radu Mazăre este acuzat de procurori că, în 2004, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, către firma lui Hortolomei, la prețul derizoriu de 23,56 euro/m.p., a unui teren în suprafață de 15.465,91 m.p., situat în Mamaia, Complex Castel, compus din Restaurant Castel, Discoteca Castel, Piscina Castel și Stația Tehnică Castel, faptă prin care a fost provocată o pagubă de 1.104.884,16 euro și, totodată, au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului. Acest teren a fost vândut de Primăria Constanța la un preț ridicol. La data de 31.05.2007, Hortolomei, prin SC Mehmetoglu SRL, a dobândit prin cumpărare de la RAEDPP, un teren în suprafață de 502,81 m.p. situat în Mamaia – zona Cazino Nord cunoscând că provenea din săvârșirea de către şeful dea ici al Regiei, Radu Babuș a unei infracțiuni de abuz în serviciu, iar ulterior au procedat la transferarea acestui bun către altă persoană scopul fiind ascunderea originii sale ilicite. De asemenea, către Sorina Hortolomei a ajuns un şi un teren în suprafață de 11.890 m.p.

Sorina Hortlomei, care a fost condamnată la 2 ani şi 11 luni cu suspendare, s-a prevalat de dreptul la tăcere pe întreg parcursul procedurii în primă instanță fiind asistată de către apărător ales.

Radu Mazăre a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni, însă vineri, 7 iunie, a fost înregistrat recursul, la Curtea De Apel.

Aflam de la judecatori si DNA!

Din motivarea instanţei reiese că Radu Mazăre „ a acționat cu intenție directă, în sensul că a cunoscut că omisiunea sa va avea ca efect păgubirea bugetului local prin plata nelegală a drepturilor salariale către cei patru funcționari publici și obținerea pentru aceștia a unor foloase necuvenite și cu toate acestea a rămas în pasivitate față de obligația legală care îi incumba conform art.86 alin.2 din Legea nr.188/1999, urmărind producerea acestor rezultate”. Magistraţii au decis să-l condamne cu executare, deoarece „pedeapsa nu reprezintă numai un mijloc de constrângere a inculpatului, dar și un mijloc de reeducare al acestuia. De asemenea, pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât de condamnat cât și de către ceilalți destinatari ai legii penale . Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se limitează doar la împiedicarea inculpatului de a repeta alte încălcări ale legii penale, ci presupune și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări”, se mai arată în motivarea Tribunalului.

În considerarea acestor aspecte, instanța consideră că „infracțiunile săvârșite de inculpații trimiși în judecată prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social, având în vedere natura acestora, percepția publică despre efectele infracțiunilor de corupție și a infracțiunilor conexe acesteia, împrejurările concrete în care au fost comise faptele, valoarea deosebit de mare a prejudiciului produs, precum și actele materiale concrete ale inculpaților de săvârșire a infracțiunilor, constând în repetabilitate, planificare, coordonare, insistență, luarea măsurilor pentru a nu fi descoperiți etc. Faptele de corupție, de abuz în serviciu comise de către funcționarii publici constituie o reală amenințare pentru funcționarea statului, subminează principiile de bună administrare, echitate și justiție socială, pune în pericol bazele materiale și morale ale societății, cu consecințe grave pe termen lung”.

Instnaţa a mai considerat că faptele comise de Radu Mazăre sunt „de o gravitate incontestabilă, concluzie susținută în egală măsură de conduita procesuală a inculpatului care a negat vinovăția sa în comiterea faptelor, plasând întreaga răspundere în sarcina consilierilor locali, a subalternilor săi și a evaluatorilor A.N.E.V.A.R., atitudine care denotă lipsa conștiinței responsabilității pentru propriile acțiuni. O dovadă a acestui profil moral este și faptul că, la finalul cercetării judecătorești, inculpatul a părăsit teritoriul României, sub pretextul, făcut chiar public de către acesta, că ar fi „ținta politică a Statului Paralel„ și că „nu are nicio șansă să beneficieze de o justiție independentă, obiectivă și imparțială”, se mai arată în motivarea publicată de rolii.ro.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, la data de 12 octombrie 2004, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu de 23,56 euro/m.p., a unui teren în suprafață de 15.465,91 m.p., situat în stațiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unității administrativ teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului. Procurorii mai arată că, la data de 28 februarie 2007, Mazăre, în aceeași calitate, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț modest, a două terenuri în suprafață de 11.890 m.p terenul aferent complexului Cazino Sud. și 502,81 m.p., aparținând Primăriei Constanța, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanța o pagubă de 2.971.420 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului. ”Concret, inculpatul Mazăre Radu Ștefan a stabilit cu intenție o valoare diminuată, față de valoarea comercială reală, pentru o suprafață de 11.890 m.p. teren situată în intravilanul municipiului Constanța, stațiunea Mamaia, aparținând domeniului privat al municipiului Constanța, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de inculpata Hortolomei Moscu Sorina Gina. La data de 31 mai 2007, inculpatele Hortolomei Moscu Sorina Gina și SC Mehmetoglu SRL au dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanța, un teren în suprafață de 502,81 m.p. cunoscând că prețul atribuit era cu mult diminuat față de valoarea comercială reală. Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăților comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) și de SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante de aceeași inculpată. Tranzacțiile respective s-au făcut prin creșterea succesivă a prețului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piață, fiind disimulată proveniența ilicită a acestor terenuri”, se arată în comunicatul DNA.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.